Trafic.ro

vineri, 3 septembrie 2010

O remaniere care nu foloseşte la nimic


Chiar dacă unele nume grele ale PDL-ului, afiliate Cotroceniului, precum Elena Udrea, Cezar Preda, Raluca Turcan, Sever Voinescu sau Sulfina Barbu i-au cerut premierului Emil Boc să renunţe la mandat, Colegiul Director al PDL a hotărât să mai acorde o şansă actualului premier, propunând remanierea a şase miniştri. Remanierea a dezamăgit, însă, pe susţinătorii preşedntelui Traian Băsescu. Sever Voinescu, de pildă, consideră că remanierea înseamnă alegerea unui drum greşit, asumându-şi-l, însă, din spirit de echipă: "Copleşitoarea majoritate l-a decis şi, prin urmare, trebuie să-l urmăm pînă cînd se va înfunda de-a binelea şi apoi, tot împreună, vom găsi un alt drum. Nu dezertez, nu abandonez, nu mă resemnez. Cred că votul masiv al grupului a mărturisit reacţia în faţa unui pericol şi nu în faţa unei oportunităţi. Mai precis, a votat instinctul primar şi nu viziunea. Asta e!". Această remaniere, care nu serveşte, de fapt la nimic, conducând, mai curând, într-o fundătură, a atras atenţia şi presei internaţionale. Associated Press scria, astfel, că "guvernul nepopular al României pare să fie în pragul colapsului". Din păcate, nu numai guvernul e în pragul colapsului. Datorită unei politici economice, fiscale şi financiare incoerente şi România pare să fie într-o situaţie dramatică, cu acutizarea unei crize sociale şi economice de proporţii.

Ce mai face România?!

Faceți căutări pe acest blog

Persoane interesate